Partener proiect

Fundația FAER

În cadrul proiectului Exerciții la sol! – Fundația FAER are calitatea de partener, având o vastă experiență în dezvoltarea socio-regională a zonelor de interes pentru acest proiect, precum și o strânsă legătură directă cu comunitatea de fermieri și antreprenori din mediul rural-agricol.

Fundația FAER este o organizație non-guvernamentală, non-profit, apolitică, fără scop patrimonial și fără apartenență la o confesiune, înființată în anul 1992.

Obiectivul general al Fundației este de a sprijini și susține agricultura privată și întreprinderile mici și mijlocii în vederea promovării dezvoltării economiei regionale în județele Mureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Cluj, Harghita și Alba.

Prin misiunea sa, Fundația FAER acordă cursuri, consiliere și educație profesională pentru adulți: fermierilor, microîntreprinderi și IMM-uri din zone rurale. De asemenea, se implică în proiecte sociale menite a ajuta la dezvoltarea educațională a tinerilor elevi și studenți din comunitatea locală și regională. Fundația FAER se implică în dezvoltarea regională rurală la nivel profesional dar și a condițiilor de trai și muncă pentru grupuri defavorizate pe criterii etnice, financiare sau sociale. Fundația s-a implicat de-a lungul timpului și în acțiuni de protejare și conservare a mediului înconjurător.

Fundația FAER a creat și a menținut o strânsă legătură cu comunitatea locală și regională din care face parte, de mai bine de 29 de ani, având următorul impact:

  • peste 10.000 de agricultori din județele Bistrița, Mureș, Suceava și Harghita au participat la cursuri tematice de agricultură, economie și legislație
  • peste 100 de asociații de producători agricoli au fost sprijinite în vederea organizării de activități proprii, expoziții și vizite de informare;
  • peste 450 de cursanți din județul Mureș au obținut certificare ANC prin cursurile organizate de Fundația FAER în meserii din domeniul agriculturii și turismului
  • peste 120 de formatori certificați ANC
  • colaborări cu peste 60 de școli și peste 3800 de elevi în acțiuni de ecologizare, dotarea bibliotecilor, reciclarea hârtiei și menținerea curățeniei în mediul rural;
  • peste 700 de persoane din județul Mureș au fost certificate ANC în următoarele meserii: lucrător în alimentație publică, ajutor bucătar, lucrător pensiune turistică, lucrător gospodărie agroturistică
  • peste 90 de localități din mediul rural implicate în programul de integrare a elevilor de etnie romă în sistemul educațional, cu un impact asupra a peste 3000 de elevi.
  • Impact asupra a peste 8000 de beneficiari ai programului Școală după școală
  • Peste 2400 de beneficiari ai proiectului Grădinița Estivală
  • Peste 18000 de beneficiari ai activităților interculturale
  • Impact al programului Îmbunătățirea condițiilor de locuit de 22 de case noi construite, 41 anexe noi construite, 21 grupuri sanitare anexate locuințelor.

Pentru mai multe detalii legate de activitățile și proiectele Fundației FAER vă invităm să ne vizitați aici .